Instanța a decis: Dennis Man trebuie să-i plătească 350.000 € Anamariei Prodan!

În 2022, Anamaria Prodan a câștigat în primă instanță procesul cu Dennis Man (fotbalist de performanță), pe care l-a dat în judecată pentru că a încălcat contractul încheiat cu ea și s-a transferat la Clubul de fotbal Parma prin intermediul unei alte firmei de impresariat. Dennis Man a făcut apel, iar la peste un an și jumătate de la prima decizie a instanței, s-a pronunțat o hotărâre definitivă conform căreia fotbalistul trebuie să-i plătească Anamariei Prodan nu mai puțin de 350.000 de euro.

„Obligă pârâtul (Dennis Man) la plata către reclamantă a sumei de 350.000 euro (echivalent în lei la data plăţii), reprezentând penalităţi contractuale şi precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestei sume calculată de la 27.05.2021 (data comunicării acţiunii) şi până la achitarea efectivă a debitului.

Respinge cererea reconvenţională ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Ilfov.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi 26 Mai 2022.”